top of page

 

PERIOADA:Editia a V-a se va desfășura pe data de 26 noiembrie 2015, la Centrul Cultural al orașului Covasna.

 

PARTICIPARE: Festivalul se desfășoara în regim de concurs și se adreseaza trupelor de teatru formate exclusiv din elevi (clasele V-XII). Trupele de ciclu gimnazial și cele de liceu vor concura în secțiuni separate, urmând ca fiecare secțiune să aibă clasament și premii proprii. Fiecare trupă înscrisă trebuie să aibă un nume. O instituție poate fi reprezentată de către una sau mai multe trupe de teatru existente în instituția respectivă. O trupă de teatru poate prezenta unul sau mai multe spectacole, fiecare spectacol prezentat beneficiind de jurizare separată. Prin înscriere, trupele își exprimă acordul ca spectacolele din cadrul secțiunii finale să fie fotografiate, filmate și prezentate public sub sigla festivalului.

 

DURATA SPECTACOLELEOR: Durata unui spectacol trebuie să fie cuprinsă între 5 și 30 de minute. Nerespectarea acestei cerințe se penalizează prin depunctare.

 

NECESITĂȚI TEHNICE: In cazul în care pregătirea trupei pentru spectacol (costumare, machiaj și instalarea decorului) necesită mai mult de 15 minute, acest lucru trebuie anunțat odată cu înscrierea.Menționăm că sala mare a Casei de Cultură a fost modernizată, elevilor asigurându-li-se condițiile necesare costumării și deghizărilor în cabine speciale. Toate aceste necesități, precum și orice alt fel de probleme tehnice care vor fi expuse la fața locului, vor fi rezolvate – în măsura posibilităților – de către organizatori, fără a afecta programul și condițiile de desfășurare a festivalului.

 

JURIZARE: Juriul va fi selectat de către organizatori, atât din rândul practicienilor de teatru cât și din rândul spectatorilor avizați. Deliberarea finală se va face la sfârșitul fiecărei secțiuni, la fel și acordarea premiilor, cu toate trupele care au evoluat în secțiunea respectivă, prezente. Premiile se vor acorda pentru categoriile: cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, cea mai bună actriță. La fiecare categorie vor exista trei premii, plus mențiuni sau premii speciale, în cazul în care juriul va considera de cuviință. Aprecierea trupelor se va baza pe criterii precum capacitatea de interpretare și de convingere, înțelegerea situațiilor și a rolurilor, atmosfera creată de trupă pe scenă, coeziunea trupei și fluiditatea spectacolului, costume, textul ales, ideile conceptuale, scenografia sau eclerajul. Toți participanții vor primi diplome de participare, iar cei mai buni vor fi recompensați cu cărți premiate (Nobel, Pulitzer, Booker). Bineînțeles, aceste premii sunt simbolice, adevărata recompensă fiind aplauzele și aprecierile publicului, dar și ocazia de a socializa și a ne cunoaște în contexte diferite.

 

 

 

REGULAMENTUL FESTIVALULUI DE TEATRU ”JUVENTUS”

bottom of page